Sandu Frunză este filosof, poet, eseist, jurnalist, specialist român în consiliere filosofică existențială, etică a comunicării și reflecție asupra Inteligenței Artificiale, cu preocupări privind autenticitatea, spiritualitatea digitală și reconstrucția sensului personal. Este cunoscut ca cercetător în domeniile filosofiei comunicării, eticii în comunicare, fundamentalismului religios, filosofiei post-holocaust, imaginarului religios în publicitate, consilierii filosofice, consilierii etice, dezvoltării personale și de brand personal asistate de Inteligența Artificială. Este filosof practician în consiliere filosofică existențială și consiliere filosofică pentru dezvoltare personală și brand personal, asistată de AI.
Scurtă Biografie
Sandu Frunză este profesor universitar doctor, doctor habilitat în cadrul Departamentului de Comunicare, Relații publice și Publicitate al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj, România. A urmat stagii de specializare, de cercetare și documentare în filosofie studii religioase, religie și politică biopolitică, etică relațională, deontologie, filozofie evreiască, în centre universitare precum Boston, Budapesta, Ierusalim, Montpellier, Munster, Madrid, Philadelphia, Salt Lake City, Santa Barbara, Sofia, Viena etc.
În activitatea sa didactică a predat (pentru studenții de la filosofie, litere, sociologie, asistență socială, resurse umane, psihologie, comunicare, publicitate, jurnalism, științe politice, studii americane, studii iudaice) cursuri de filosofia religiei; filosofie evreiască; filosofia post-holocaust; filosofia valorilor; introducere în filosofie; antropologia religiilor; religia în America; antropologie culturală; antropologia culturii și comunicării; publicitate, religie și ideologie; religie, comunicare, biopolitică în filosofia contemporană; etică politică; deontologia comunicării jurnalistice; etica în publicitate; etica în comunicare și relații publice; etica și responsabilitatea socială a corporațiilor; etică și integritate în științele comunicării și științele politice; structuri mitice în limbajul publicitar; dezvoltare personală și branding personal.
1966, 17 Aprilie – Sandu Frunză s-a născut la Rodna, din părinții Avram și Paula. A urmat Școala Generală la Rodna și Liceul Industrial nr. 2 (Grupul Școlar Minier) la Baia Mare.
1988 – 1993 a urmat studii universitare la Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Istorie și Filosofie, Secția Filosofie, Specializarea Filosofie și Istorie.
1993 – 2014 a ocupat prin concurs pozițiile de preparator (1994), asistent (1996), lector (1999), conferențiar (2004) la Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj. În 21 februarie 2014 ocupă prin concurs postul de profesor la Departamentul de Comunicare, PR și Publicitate, Universitatea Babeș-Bolyai, pentru cursurile: Religie, Comunicare, Biopolitică în filosofia contemporană; Etica în publicitate; Structuri mitice ale limbajului publicitar
1996 – 2000 a parcurs studiile doctorale în Filosofia culturii, valorilor și a istoriei, la Universitatea Babeș-Bolyai. În data de 12 decembrie 2000 obține titlul de doctor în filosofie. Pentru teza de doctorat l-a avut coordonator științific pe prof. univ. dr. Aurel Codoban. Teza a fost publicată în 2001 la Editura Dacia (o editură de mare prestigiu în acea vreme) cu titlul Experiența religioasă în gîndirea lui Dumitru Stăniloae. O etică relațională. A doua ediție, revăzută, a fost publicată la Editura Eikon în 2016.
Din 2001 este coordonator al Seminarului de Cercetare Interdisciplinară a Religiilor și Ideologiilor, un grup de cercetare și dezbatere destinat tinerilor cercetători. Este președinte al SACRI.
2004–2007 a fost pentru un mandat șeful Catedrei de Filosofie Sistematică, Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea „Babeș-Bolyai”. Pentru perioada 2005 – 2006 a îndeplinit și mandatul anual de șef al Departamentului de Filosofie.
2013-216 coordonator al Romanian Unit of the International Network of UNESCO Chair in Bioethics (Haifa)
2013 i se acordă Atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat în domeniul științelor politice în urma susținerii publice a tezei de abilitare cu titlul Ethical Reconstruction of Public Space through Rethinking of the Relationship among Philosophy, Religion and Ideology. Teza de abilitare a fost publicată la editura Presa Universitară Clujeană.
2014 – 2016 a fost conducător de doctorat, domeniul științe politice, la Școala doctorală de științe politice și științele comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca.
Din 2016 conducător de doctorat, domeniul științe politice, Școala doctorală de Științele Comunicării, Relații Publice și Publicitate, FSPAC, Universitatea Babeș-Bolyai.
Din 2019 director al Centrului de practici filosofice, consultanță filosofică și consiliere
Din 2019 coordonator al Laboratorului de iubire și fericire
CONTRIBUȚII SEMNIFICATIVE
Are contribuții semnificative pe teme de fundamentalism religios, religie și politică, filosofia postholocaust, etică relațională, etica în comunicare, relații publice și publicitate, imaginar religios în publicitate, consiliere filosofică, dezvoltare personală și responsabilitate socială.
Valorificarea filosofică a gândirii lui Dumitru Stăniloae
Sandu Frunză este unul dintre cei mai importanți exegeți ai operei celui mai important teolog român, Dumitru Stăniloae. Lectura sa face din opera marelui teolog ortodox fundamentul unei etici relaționale ce deschide experiența creștină spre viața cotidiană a omului postmodern. Lucrările sale O antropologie mistică. Introducere în gîndirea Părintelui Stăniloae (1996) și Experiența religioasă în gîndirea lui Dumitru Stăniloae. O etică relațională (2001) sunt un reper semnificativ în analiza operei teologului.
Importanța textelor lui Sandu Frunză este relevată de Aurel Codoban atunci când afirmă că ”avem în față o lectură personală a operei Părintelui Stăniloae, în sensul hermeneutic, în care lectura este o interpretare. Interpretarea proprie dar bine susținută îl conduce pe Sandu Frunză ca în punctul de întâlnire între filosofie și teologie să reconstruiască din gândurile Părintelui Stăniloae o antropologie. Pentru că povestea pe care o spune filosofia este mereu cea a omului. Nu se găsește, deci, loc de întâlnire mai potrivit cu teologia decât aceeași poveste a omului spusă de teologi … Pentru a defini această antropologie trebuie să situăm în centrul ei persoana și comuniunea. Dar pentru a-i înțelege esența trebuie să-i explorăm calificativul de mistică și dimensiunea ei profundă care este iubirea. Cu o astfel de stare a minții este scrisă această carte care, dinspre filosofie spre teologie, nu este nici epigonică, nici de îndepărtare și care culege în ea chipul limpede al persoanei, operei și vieții Părintelui Dumitru Stăniloae”.[1]
O modalitate de valorizare a operei lui Dumitru Stăniloae practicată de Sandu Frunză este alcătuirea a două antologii de texte reprezentative: Iubirea creștină (1993) și Trăirea lui Dumnezeu în ortodoxie (1993). În postfața la cea de a doua ediție, Ioan Chirilă scria: ”Întâlnirea cu această selecție de texte din opera părintelui Stăniloae oferă posibilitatea înțelegerii unui adevăr cardinal: descolasticizarea, duplicitarul, teoretizarea sterilă, fariseismul nu pot fi înlăturate decât prin trăire, prin experiența lui Dumnezeu din viața noastră”.
Contribuții la analiza fundamentalismului religios
O contribuție importantă adusă de Sandu Frunză se manifestă în domeniul analizei raporturilor dintre religie și politică, dintre religie și ideologie. Cercetările sale privind fundamentalismul religios au început încă din anul 2000 și pot fi observate în lucrarea Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor publicată în 2003 și reeditată în 2015 într-o ediție actualizată și mult extinsă.
Fundamentalismul religios este privit din perspectiva relațiilor politice globale. Teza centrală pornește de la criza identității pe care o aduce secularizarea în comunitățile tradiționale în epoca postmodernă. Concluzia la care ajunge este că fundamentalismul religios nu este un fenomen de ”renaștere spirituală” sau de revenire a religiosului, ci un fenomen de manifestare a unor ideologii politice prin intermediul imaginarului și al limbajului religios. Având în vedere analizele lui Sandu Frunză care relevă dialectica sacrului și profanului în care se înscrie, pe de o parte, fenomenul transformării ideologiilor moderne în religii secularizate, iar pe de altă parte fenomenul metamorfozării religiilor în ideologii politice, Ciprian Lupșe constata că ”analiza dialecticii, a „balansului“ contemporan între teologie și ideologie, între religios și secular, indiferent de conjunctura axiologică în care sunt plasați acești termeni, o reușește Sandu Frunză cu acea detașare metodologică specifică discursului intenționat epistemic.[2]
În recomandarea pe care o face cărții, Nicu Gavriluță se afirmă că ”Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor este o carte excepțională scrisă de Sandu Frunză, unul dintre cei mai buni specialiști români în știința comparată a religiilor. În acest volum sunt exemplar analizate mișcările fundamentaliste din cele trei mari religii ale lumii (Iudaism, Creștinism și Islam), cu exemple de ultimă oră. Scriitura cărții este clară, elegantă și obiectivă. Mitologiile lumii actuale sunt ingenios revalorizate, iar imaginarul religios este interpretat subtil și foarte nuanțat. Cartea tratează ideologiile ca religii secularizate, dar și religiile metamorfozate în stranii ideologii. Terorismul, bioetica și biopolitica sunt formidabile provocări ale lumii de astăzi, temeinic și convingător analizate de Sandu Frunză. Ideologia, identitatea religioasă, multiculturalismul și globalizarea sunt reperele fundamentale sub semnul cărora suntem invitați să înțelegem Fundamentalismul religios și noul conflict al ideologiilor”.
Contribuții la dezvoltarea filosofiei post-holocaust
Așa cum remarca Bogdan Baghiu, profesorul Sandu Frunză oferă în cultura românească instrumente de lucru indispensabile pentru cercetătorii culturii iudaice. Lucrarea sa Filozofie și Iudaism ”se constituie într-o utilă și integratoare propedeutică în fascinanta lume a gândirii evreiești și reprezintă o inițiativă de pionierat în literatura românească de specialitate”.[3] Despre același volum, Moshe Idel afirma că ”analizează într-un mod erudit două vârfuri importante ale gândirii evreiești, Philon și Maimonide, dar și o serie de gânditori evrei contemporani, ca un efort hermeneutic continuu, punând în valoare schimbările de bază ale interogării reciproce, ca și dimensiunile mistice ce apar ca un rezultat al tensiunii dintre cele două centre (Atena și Ierusalimul)”.
Una dintre cele mai importante contribuții aduse de Sandu Frunză este introducerea în context românesc a demersului specific filosofiei post-holocaut. El se situează, astfel, în linia unor gânditori precum Hans Jonas, Emil L. Fackenheim, Emmanuel Levinas, Richard L. Rubenstein, Ignaz Maybaum, Arthur A. Cohen sau Giorgio Agamben.
Utilizând ca premisă analiza etică a indiferenței, volumul Dumnezeu și Holocaustul la Elie Wiesel. O etică a responsabilității se constituie ca o lucrare de neocolit pentru oricine este interesat de acest domeniu. Despre acest demersMichael S. Jones arăta că este vorba despre „a philosophical exploration of Wiesel’s experiences and the impact that they had on his faith, on his understanding of certain theological issues, and how these experiences led Wiesel to a particular philosophy of life oriented around an ethic of alterity”.[4] Vianu Mureșan aprecia că ”o pedagogie exercitată în direcția responsabilității, așa cum procedează și profesorul Sandu Frunză animat de spiritul lui Wiesel, este nu doar oportună, ci și recomandabilă câtă vreme admitem că, cinstit, n-avem un instrument etic mai eficient în cadrele de relativă ordine ale societăților civilizate”.[5]
Valoarea lucrării a fost remarcată de exegeți:
Iulian Boldea scria: „Cartea lui Sandu Frunză, densă și aplicată, animată de spirit metodic și de finețe analitică, conturează un portret credibil și riguros al scriitorului și gânditorului Elie Wiesel”.[6]
Lucian-Zeev Herscovici relevă că „This is a very important book within the Romanian intellectual framework. It may help Romanian-language readers understand a special aspect of the Holocaust”.[7]
Cristina Gavriluță și Romeo Asiminei au fost subliniat contribuția deosebită adusă la cercetarea asupra holocaustului: „God and the Holocaust by Sandu Frunză is unique in the Romanian literature on this topic …. The author’s expertise (professor Sandu Frunză being one of the best specialists of Judaic philosophy in Romania) is reflected in the quality of style, bibliography and interpretive subtleties. All these come together into a special intellectual experience…”.[8]
Contribuții la dezvoltarea eticii relaționale și a comunicării
În calitatea sa de profesor la Departamentul de Comunicare, Relații Publice și Publicitate de la FSPAC, UBB, Sandu Frunză îmbină activitatea sa didactică cu cea de cercetare. Studiile și volumele publicate în ultimii ani stau mărturie în acest sens. Mi se pare sugestivă în acest sens recenzia lui Mihnea Stoica în care afirmă că ”Printre lucrările care contribuie la redarea locului binemeritat în dezbaterea publică a eticii ca disciplină filosofică și practică relațională se numără și cartea Publicitatea și administrația publică sub presiunea eticii, publicată de Sandu Frunză. Printre domeniile de interes ale autorului, reflectate în numeroasele volume publicate până azi, regăsim etica, fundamentalismul religios, biopolitica, imaginarul religios în publicitate, responsabilitatea socială și dezvoltarea personală”.[9]
În același timp, Antonio Sandu evidențiază o altă dimensiune a operei lui Sandu Frunză: ”Reffering to the book „Symbolic communication and seduction”, published at Tritonic Publishing House by Professor Sandu Frunza (2014), we observe that he has placed communication, and the symbolic function in general, in the center of the process of social construction of reality … Sandu Frunza is concerned with how the religious experience becomes communication experience. The channels through which the sacred becomes communication act is constituted by the ritual and the mithical structure that composes it. The experience of the sacred is one of issuing significance. The religious experience as symbolic experience on the transcendent in its process of construction, in its rituals of constructing reality, is placed in the empire of semiotics”.[10]
Contribuții la dezvoltarea consilierii filosofice
Sandu Frunză este unul dintre pionierii consilierii filosofice în România, după cum au punctat Adrian Hagiu și Sergiu Bortoș: „Un alt filosof pentru care consilierea filosofică a devenit, înainte de toate, un mod de acces către autenticitatea ființei umane este Sandu Frunză”[12].
El este practician al consilierii filosofice înțeleasă drept conisiliere existențială, consiliere de comunicare, consiliere etică și consiliere de dezvoltare personală. În ședințele de consiliere recurge la o analiză existențială holistică, pe șase dimensiuni ale existenței: dimensiunea fizică, dimensiunea socială, dimensiunea personală, dimensiunea spirituală, dimensiunea religioasă și dimensiunea digitală. Astfel, consilierea filosofică este o practică de sprijin prin dialog care face din filosofie un instrument util pentru rezolvarea unor probleme semnificative cu care ne confruntăm în viața de zi cu zi. Consilierea filosofică este o practică filosofică de dezvoltare personală.
Sandu Frunză ne propune și două traininguri înregistrate ce pot fi urmate asincron, pe platforma Udemy:
Practician în consultanță și consiliere filosofică https://www.udemy.com/course/practician-in-consultanta-si-consiliere-filosofica/?referralCode=946A0FAC33DA4E2C1059
și Practician în leadership etic și etică managerială https://www.udemy.com/course/practician-in-leadership-etic-si-etica-manageriala/?referralCode=2A7937D54612FC7F5862
În calitate de filosof practician dezvoltă două programe semnificative:
Consiliere filosofică existențială asistată de Inteligența Artificială
Poetul Sandu Frunză
După ce a convins ca eseist și filosof, Sandu Frunză se bucură de o foarte bună receptare a poeziei sale. Dacă acceptăm împreună cu Aurel Codoban că „Axa existențială a ființei lui Sandu Frunză e una poetică. Și asta nu atât pentru că el ar fi ales poezia, ci pentru că poezia l-a ales pe el”[11], atunci suntem în fața unei creații poetice care izvorăște dintr-o vocație cu totul specială.
Dintre aprecierile poeților semnificativi la adresa scrierilor lui Sandu Frunză, putem să îl amintim pe Ion Cristofor, care scria pe pagina sa de Facebook: „Un respectat dascăl al Alma Mater Napocensis, filosof cu solide publicații de specialitate, Sandu Frunză ne oferă surpriza de a se manifesta ca un poet autentic. Volumul său, Dulcea mea toamnă, publicat recent la selecta editură Neuma, stă sub un netăgăduit semn al blagianismului. Dar ca și în cazul ilustrului înaintaș, poezia sa nu e sufocată de raționamente filosofice, ci respiră firesc sub latura cea mai pură a sentimentului uman. Filtrate prin cultură, poeziile lui Sandu Frunză radiază mereu un aer de puritate și devoțiune pentru ființa iubită. Trebuie spus că “Iubirea care mișcă sori și stele”, spre a-l aminti pe divinul Dante, e tema ce acaparează integral prezenta realizare editorială. În paginile acestui volum, Dulcea mea toamnă, poate fi descoperit, în profunzime, Sandu Frunză: un poet al Iubirii. Aflați în toamna vieții sau în plină adolescență, e imposibil să nu vibrezi în fața sărbătorii lirice a lui Sandu Frunză”.[12]
Bun cunoscător al operei lui Sandu Frunză, Vianu Mureșan relevă, în prefața la volumul Iubirea ca un vis infinit dăruit unei clipe, că poetul „folosește fără reținere metafore, comparații, adică tropii „demodați” de care tinerii poeți se feresc cu oroare, uneori caută un ritm muzical, potrivește versurile în rimă. Stilistica lui nu este liniară sau unitară, deși predomină versificația liberă de rigorile formulelor vechi, asta însemnând anterioare babiloniei postmoderne în care oricine alătură niște cuvinte în propoziții scurte și le ordonează unele sub altele figurează de poet indiferent ce ar spune… Sandu Frunză are teme limpede conturate – în genere de natura relațiilor cu un grad sau altul de intimitate sau a situațiilor existențiale semnificative –, are idei, proiectează deliberat un univers semantic, filosofic, încarcă poezia cu meditații, convingeri, gânduri despre sine și lume, despre iubire, pierdere, tristețe, despre vulnerabilitate și incertitudine. Apoi, există o notă personală în care se dezvăluie o sensibilitate melancolică, un anumit sentiment al solitudinii metafizice, poate chiar un sentiment al înstrăinării și pierderii. Desigur, poezia nu trebuie să fie filosofică în chip explicit, însă trebuie să aibă o idee, un miez, un sens care nu e reductibil la pura subiectivitate a poetului, la întâmplările și trăirile lui”.[13]
Raluca Hășmășan ne explică: „În marea învolburată a liricii contemporane, versurile lui Sandu Frunză te poartă spre suprafața lină, pătrunsă de lumină a acesteia. Sunt senine, înălțătoare, asemenea armoniilor divine articulate de coardele unei harpe. Poetul atinge delicat și, totodată, cu exuberanță, într-un suflu neoromantic autentic, fragila harpă lirică, plăsmuind suave compoziții închinate iubirii. Într-o rostire limpede și armonioasă și cu o impresionantă forță expresivă, este contemplată această taină a firii, eul liric mărturisind cu serenitate bucuria „de a iubi, de a visa și de a trăi”, de a revărsa din plinătatea sufletească a celui ales să se împărtășească din cuminecătura sacră a iubirii”.[14]
Venind din zona interpretărilor holistice și esoterice, Shanti Nilaya arată că, în poezia lui Sandu Frunză, „Făcut una cu iubita, dorul – un echivalent al Dumnezeului interior imersat cuantic în sine și amintind, frapant, non-locația – reușește să întruchipeze paradoxuri altminteri greu de perceput în afara iubirii. Pe toate acestea, Sandu Frunză le face posibile în doar două strofe, adică în măsura scurtă, condensată a poemului său filosofic Dacă n-ai fi existat: „Dacă n-ai fi existat / Dor te-aș fi făcut / Să arzi în mine/ Până la venirea ta // Dacă n-ai fi existat / Dumnezeu ar fi plâns în mine / Și m-ar fi vegheat / Până la ivirea ta””.[15] Printr-o asemenea situare a eului liric, „Cutreierat de originalitate, sensibilitate, vigoare, emoție, pe care le simțim și mai apropiate prin metaforă, registrul stilistic îmbogățește viu, atractiv și sugestiv tematica de un lirism copleșitor prin conținut, dar într-o expresie proaspătă, rafinată, potrivit reflexelor transfigurate”[16], după cum consemnează scriitoarea Nicoleta Milea.
Considerându-l un „trubadur contemporan”, Savu Popa afirmă că „O resurecție a unui romantism de altădată, practică Sandu Frunză, prin poezia acestuia amintind de lirica trubadurilor, datorită atât admirației față de prezența feminină, încadrată într-un medalion inefabil, cât și imboldului hieratic al trăirii și celebrării iubirii. Chiar dacă anumite secvențe suferă de un anumit manierism, folosind, cu un ușor iz clișeic, câteva motive, teme sau simboluri, recurente într-un imaginar erotic, poetul păstrează aceeași atitudine tonică și aceeași bucurie ardentă, făcând din orice prilej al apropierii afective o componentă a unei trăiri miraculoase, ideale. Practic, portretul iubitei însuflețește totul, prilejuind o transfigurare epifanică a lumii”.[17]
Unul dintre cele mai puternice volume ale lui Sandu Frunză este Nostalgii (Neuma, 2024). În aprecierile sale la adresa cărții, poetul Menuț Maximinian arată că „Nostalgiile filozofului-poet nu puteau să nu fie însoțite de întrebări existențiale pe care fiecare dintre noi ni le-am pus, dar ale căror răspunsuri devin cugetări prin gândurile-versuri ale celui care încearcă să repună lumea pe făgașul normal … Suntem de acord cu rândurile așezate pe coperta IV de Adrian Popescu, care spune că găsim aici „visul neo-romantic cu iubirea pasională, totală … O aură de început mirabil plutește deasupra lucrurilor”, şi de Rodica Dragomir, care vede „Poezii de suflet, izbutite artistic și conceptual, având la bază tot iubirea și neuitarea, trăsături exclusiv umane, redate prin cuvinte binecuvântate. Căci la început a fost Cuvântul!””.[18]
Cu multă empatie se apropie de poezia lui Sandu Frunză și cunoscuta poetă A.T. Branca. Vorbind despre complexitatea și actualitatea versurilor lui Sandu frunză, ea ne spune că „Asemenea unui cavaler romantic poetul se află într-un turnir din care știe că poate nu va ieși viu sau cel puţin nu are să se mai întoarcă acelaşi. Să facă poezie din lupta „cu iubirea ta şi iubirea mea“, este marele său câştig şi totodată terapie şi mântuire. Iar poeţii care o fac cu stil şi cu stăpânire suficientă a tehnicilor lirice de persuasiune, cuceresc toate inimile femeilor, mai puţin două: a celei pe care au pierdut-o şi a celei al cărei chip nu l-au cunoscut încă. Poetul Sandu Frunză nici nu vrea, însă, asta. Îi este de ajuns inima Muzei, a celei căreia i se închină în tărâmul făgăduinţei: Poezia”.[19]
Făcând o incursiune în poezia lui Sandu Frunză, poeta Adriana Dandu ne mărturisește: „Găsesc în poemele lui Sandu Frunza semnificații sacre ale locurilor, ființelor dragi, obiectelor cu care a fost în atingere și i-au impregnat mentalul, izbucnind apoi deodată în incandescente flashuri de memorie : “O rană mereu deschisă / în trupul meu de lumină / Sângerând / cu stropi de întuneric / ce hrănesc gurile norilor / veniți la cină în taină / de cântare lină”.[20]Apropiindu-se cu multă pasiune de poezia lui Sandu Frunză, scriitoarea Mihaela Aionesei apreciază că: „Trei volume de poezie având ca temă centrală iubirea, conturează profilul unui autor aparținând neoromantismului, după cum remarca pe coperta a patra poetul Adrian Popescu: „Scrie versuri cu un entuziasm neașteptat, alternând visul neo-romantic cu iubirea pasională, totală”. Scrie cu duioșie, cu gingășie, cu sufletul larg deschis, fără rezerve, fără teama de a fi judecat, cu ferma convingere că lumea este la fel de deschisă precum el. Un suflet rar într-o lume ermetică. Un poet aproape singular în literatura noastră”.[21]
Sandu Frunză ne propune o trăire a erosului în orizontul intimității, al nostalgiilor creatoare, al experiențelor existențiale la granița dintre sacru și profan. O dată cu volumul Iubirea la Cluj, poetul ne introduce în lumea unei iubiri trăite și înțelese în spațiul citadin. Orașul Cluj nu oferă doar decorul urban al unor experiențe lirice, el devine spațiu simbolic al existenței întru iubire. Ca spațiu simbolic al iubirii, Clujul se dezvăluie cu zidul său asemănător Zidului Ierusalimului, cu străzile pline de farmec, cu căminele studențești, biblioteca universitară, cu bisericile ce îndeamnă la o iubire situată între iubirea romantică și agape, cu cafenelele și parcurile sale, cu Lacul Trei care îmbogățește imaginarul poetic, toate având o încărcătură de semnificații existențiale menite să contureze o geografie afectivă în care iubirea este un mod de a fi în lume.
Shanti Nilaya privește relația lui Sandu Frunză cu Clujul din perspectiva unui sens care se lasă trăit. Ea ne mărturisește: „Căutând a cuprinde limbajul poetic al universitarului Sandu Frunză, vom spune că este de o fidelitate rară față de trăire. El nu caută ingeniozitatea, ci adevărul viu. Cuvinte simple – „iubire”, „Dumnezeu”, „așteptare”, „zbor”, „dor” – sunt așezate în construcții care pulsează de sensuri, iar această fidelitate se traduce într-un stil recognoscibil: solemn, dar cald; sacru, dar accesibil. Specificul lingvistic al autorului este acela al unui sacerdot urban care slujește viața prin poezie. Tematic și stilistic, poezia sa se situează la intersecția dintre modernismul reflexiv și o postmodernitate luminată de sens. Nu cultivă fragmentul, ci totalitatea resimțită afectiv. Nu ironia, ci încrederea. Nu exhibiția de sine, ci asumarea unei misiuni interioare. Pe axa excesului textual contemporan, poezia-esență vine ca o formă de echilibru – o scriere care vrea să vindece, să aducă înapoi sacralul pierdut. În acest context, într-o lume care adesea se rătăcește în propriile hărți ale mundanului, Iubirea la Cluj nu este doar un volum de poezie. Este o lucrare de viață. O carte de rugăciuni netipizate. O mărturie despre cum iubirea poate sfinți un oraș, o stradă, o inimă – și, de ce nu, o epocă”.[22]
Cu o sensibilitate aparte, dublată de o foarte fină capacitate de analiză, Iulia Ghidiu își începe comentariile despre poezia lui Sandu Frunză folosind ca motto versurile acestuia din poezia În veșnicia ta: „Atâta veșnicie arde în ea/ Eu trecătorul prin oraș/ te rog/ mai lasă-mi, Doamne/ o vreme/ s-o iubesc/ cum tu ai vrea”. Scriitoarea constată că „Notația particularizantă din Iubirea la Cluj este responsabilă de recompunerea unui peisaj familiar ca și de încadrarea instantaneelor cuplului în mirajul culorii locale a orașului, care devine suprafiresc în multe aspecte. Astfel, însoțiți de poet, parcurgem itinerariul prin căminele studențești, Grădina Botanică, pe lângă zidul de cetate, prin Piața Muzeului, prin fața bisericilor sau a caselor cu turnuri vechi, pe lângă statui și grupuri statuare de referință, pe marginea lacului, pe străzi al căror farmec renaște cu fiecare cercetare mai îndeaproape. Călătoria stârnește, inerent, imaginea unei epoci în care nume consacrate ale liricii clujene obișnuiau să se adune în diferite nuclee de dezbatere creativă (Pescaru, Arizona, Hotel Continental). … Iubirea la Cluj se scrie, iată, din resursele unui romantism nedemodat, reinventat în cumințenia erosului preponderent contemplativ, rezemat de forțele unei naturi în plină desfătare vizuală, amintind de geografia nealterată a Edenului”.[23]
Pe fundalul unei foarte bune înțelegeri a relației dintre poezie, filosofie și teologie în poezia lui Sandu Frunză, teologul și scriitorul Iuliu-Marius Morariu scria: „Poet cu vocație mistică, fin mânuitor al stihuirilor, ancorat în spiritualitatea genuină, filosof și expert în comunicare, Sandu Frunză reușește în Iubirea la Cluj să ofere cititorilor un adevărat festin poetic, un volum care îndeamnă la lectură, visare cu ochii deschiși, meditație, descoperirea polisemiei unui termen intens uzitat precum dragostea. Teleportarea în spații mioritice, ce sunt radiografiate prin ochii orășeanului, ori în cele ale citadinului, devorate de către omul de la țară, constituie adevărate atuuri ale unei broderii lirice care se cere descoperită, citită, visată și reluată, constituind un adevărat balsam pentru suflet”.[24]
Poezia lui Sandu Frunză reprezintă o asumare explicită a romantismului ca opțiune existențială și estetică. Este vorba despre o poezie reflexivă și confesivă care configurează întreaga existență în jurul iubirii. Romantismul său nu este unul nostalgic, ci o formă de remodelare spirituală a lumii erei digitale, insensibilă, parcă, la fragilitatea și frumusețea experiențelor personale articulate în jurul iubirii. Sandu Frunză este un poet al relației, al lucidității spirituale, oferind liricii românești contemporane un discurs poetic grav, confesiv, de înaltă profunzime și coerent cu modul autentic al condiției umane.
Jurnalistul Sandu Frunză
Sandu Frunză este fondator, împreună cu Mihaela Frunză, al prestigioasei reviste Journal for the Study of Religions and Ideologies (editată de SACRI și SCIRI sub egida UBB). Din 2002 publică în calitate de editor această revistă cu o foarte bună recunoaștere internațională, inclusă în cele mai semnificative baze de date. Este activ în jurnalismul academic nu numai ca editor, ci și ca cercetător și autor. Totodată, este membru în bordul unor prestigioase publicații academice cum ar fi Revista de Filosofie Aplicată, Postmodern Oppenings, Essachess. Journal of Communication Studies, Occasional Papers on Religion in Eastern Europe.
A publicat texte în reviste precum: Steaua, Tribuna, Renașterea, Apostrof, Revista Neuma, Viața Românească, Timpul, Tomis, Mișcarea Literară, Caiete Silvane, Vatra, Conexiuni culturale, Journal for the Study of Religions and Ideologies, Revista de Filosofie Aplicată, Postmodern Oppenings, Revista de cercetare și intervenție socială, Essachess. Journal of Communication Studies, Journal of Media Research, European Journal of Science and Theology, Transylvanian Review, META: Research in Hermeneutics, Phenomenology, and Practical Philosophy, Transylvanian Review of Administrative Sciences, Shofar. An Interdisciplinary Journal of Jewish Studies, Europolis. Journal of Political Analysis and Theory, Synthesis Philosophica.
Note:
[1] Aurel Codoban, ”Dincolo de epigonism ori despărțire”, în Sandu Frunză, O antropologie mistică. Introducere în gîndirea Părintelui Stăniloae, Omniscop, p. 6.
[2] Ciprian Lupșe, Reinterpretări ale fundamentalismului religios, Observator cultural, nr. 250, decembrie 2004. https://www.observatorcultural.ro/articol/reinterpretari-ale-fundamentalismului-religios-2/
[3] Bogdan Baghiu, ”Sandu Frunză, Filosofie și iudaism, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2006”, Symposion. Revistă de Științe Socio–Umane, Tomul IV, Numărul 2 (8), 2006, p. 560-563. https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Symposion/08_Symposion-Revista-Stiinte-Socio–Umane_SV_tom-4-nr-2_2006.pdf
[4] Michael S. Jones, „Review of Sandu Frunză, Dumnezeu și Holocaustul la Elie Wiesel: O etică a responsabilității (God and the Holocaust according to Elie Wiesel: An ethic of responsibility”. Mathal/Mashal: Vol. 1: Iss. 1, 2011: Article 2.
[5] Vianu Mureșan, „Trauma fondatoare etic”, Tribuna, nr. 202, (1-15 februarie 2011): 7-8.
[6] Iulian Boldea, Elie Wiesel și etica responsabilității, Apostrof, anul XXII, 2011, nr. 5 (252), p. 21 http://revista-apostrof.ro/apowp/reviste/2011-05.pdf
[7] Lucian-Zeev Herscovici, “Sandu Frunza, Dumnezeu si Holocaustul la Elie Wiesel : o etica a responsabilitatii, (Dieu et le Holocauste: une éthique de la responsabilité)”, Essachess – Journal for Communication Studies, Vol 4, No 8 (2011): 205-206.
[8] Cristina Gavriluță and Romeo Asiminei. ”The problem of evil and responsibility in Elie Wiesel’s view. New perspectives on the Holocaust”. European Journal of Science and Theology, Vol.7, No.4, (2011): 75-82. https://www.ejst.tuiasi.ro/Files/29/75-82Gavriluta%20&%20Asiminei.pdf
[9] Mihnea Stoica, Publicitatea și administrația publică, în dublă calitate: agresori și salvatori ai eticii, Timpul,11.01.2016
[10] Antonio Sandu, ”Seductive Logos And Construction Of Reality. A Semiotic Reading On The Volume: Symbolic Communication And Seduction, Author Sandu Frunza, Tritonic Publishing 2014”, Postmodern Openings, Volume 5, Issue 4, December (2014): 173-177
[11] Aurel Codoban, Din lumea Cântării Cântărilor, La Mongolu, Nr. 17-18 2024, p. 6.
[12] Ion Cristofor, Cartea unui poet autentic, Facebook, 9 februarie 2024.
[13] Vianu Mureșan, Pasiunea secretă a lui Sandu Frunză, în Sandu Frunză, Iubirea ca un vis infinit dăruit unei clipe, București: Eikon, 2023, p. 11.
[14] Raluca Hășmășan, Fără trup / fără gând / fără păcat, Nord literar, anul XXII, nr. 1 (248), ianuarie 2024, p. 15.
[15] Shanti Nilaya, Ca o toamnă cu ramuri de lumină, te apropiai …, Litere, Anul XXV, Nr. 5, mai 2024, p. 56.
[16] Nicoleta Milea, Poezie și filosofie, Luceafărul de dimineață, Nr. 11-12, 2024, p. 21.
[17] Savu Popa, Un trubadur contemporan, Psyche, Aprilie, 2024. https://revistapsyche.ro/2024/04/06/savu-popa-un-trubadur-contemporan/
[18] Menuț Maximinian, Apa vie, Caiete Silvane, Nr. 236, Septembrie 2024, p. 14
[19] A.T. Branca, Un romantic în posmodernitate, Hyperion, Anul 42, Nr. 10-11-12, 2024, p. 103.
[20] Adriana Dandu, „Nostalgii” de Sandu Frunză – eseu, Orizonturi mureșene, 19 mai 2025.https://orizonturimuresene.wordpress.com/2024/11/19/nostalgii-de-sandu-frunza-eseu/
[21] Mihaela Aionesei, Pășind prin „Nostalgiile” unui poet solar, Vatra Veche, Anul XVII, nr. 1 (193), Ianuarie 2015, p. 35.
[22] Shanti Nilaya, Geografia unei înveșniciri asumate, Litere, An XXVII, Nr. 6 (303), iunie 2025, p. 82.
[23] Iulia Ghidiu, Culoarea locală a iubirii, Acolada, Nr. 9, 2025, p. 4.
[24] Iuliu-Marius Morariu, Iubirea la Cluj, Răsunetul cutural, An XIII, Nr. 10 (150), 2025, p. 15.
